Autor: Gogu Ștefănescu
În loc de să ne jucăm “de-a mama și de-a tata”, simulările de business ne propun să ne jucăm serios de-a antreprenorul, de-a managerul general, de-a managerul financiar, de-a managerul de resurse umane etc. Participanții se pregătesc, prin joc, pentru „maturitate” în domeniul care constituie tema simulării (simulările de business = instrumentele premium în training).
Jocul este cel mai firesc mod de a învăța în primele etape ale vieții. Copilul, atunci când se joacă, învață pregătindu-se pentru maturitate și pune bazele adultului care va deveni.
Nevoia de joc rămâne, însă, latentă pentru adult și poate să devină manifestă atunci când ne-am eliberat de imperativul satisfacerii cerințelor biologice fundamentale. La om, perioada de pregătire pentru „desprinderea de cuib” este mai lungă (cel puţin în zilele noastre) decât la toate celelalte ființe. Ca urmare, omul este și beneficiarul unui lung răgaz pentru joc, perioadă care nu are cum să nu lase urme în adult. Uneori chiar şi prin nostalgia „copilului din noi”.
Când jocul are o temă pe care, într-o anumită etapă a viații, o considerăm importantă și o prețuim, implicarea este totală și devine pasionantă. Și serioasă. Cum ar putea o persoană care este activă în business să învețe jucându-se, fără a exista riscul unor hemoragii financiare? Răspunsul îl constituie simulările de business.
Dar jocul nu e totuna cu joaca. Joaca se naște dintr-o convenție improvizată și nu are început și sfârșit clare: e declanșată ori de câte ori suntem dispuși să luăm ceva „în joacă” și durează atâta timp cât convenția ad-hoc rezistă și suntem capabili să improvizăm. Jocul are componente care-l diferențiază de orice fel de joacă: are un spațiu propriu, delimitat, reguli de interacțiune și de evaluare, artefacte specifice și un scop. Momentele de start și de final sunt clar definite.
Simulările de business sunt modelări ale unui mediu real. Ele crează un ecosistem în care participanții învață într-un context sigur, dar cu reguli, într-un mediu interactiv și pot vedea imediat impactul și consecințele deciziilor luate. Eficacitatea lor este dată de incorporarea elementelor jocului în povestea în care participanții sunt invitați să devină eroi: provocarea, competiția, creativitatea, asumarea unor roluri, motivarea intrinsecă și extrinsecă, obiectivele clare și satisfacția îndeplinirii lor.
Principalele avantaje ale simulărilor de business, care le recomandă ca instrumente premium, sunt:
- Mediu securizat. Activitatea se petrece într- un cadru sigur în care se pot experimenta decizii reale, fără teama unor greșeli ireparabile. Aici este locul unde poți încerca scenarii what-if și învăța din greșeli.
- Feedback specific în timp real. Comportamentele și deciziile luate au o reflectare directă și rapidă a consecințelor. Rezultatele sunt vizibile în schimbarea configurației spațiului de joc- tabla de simulare- și a artefactelor. Procesele de management sunt transparente și pot fi analizate și îmbunătățite imediat.
- Învățare accelerată. Stimularea tuturor simțurilor și procesul interactiv transformă simulările în experiențe complexe și unice de învățare. Noțiunile abstracte au reprezentare în elemente fizice iar aceasta facilitează internalizarea conceptelor.
- Dezvoltarea capacităților intraprenorială și antreprenorială. Participanții își exersează abilitățile și competențele de inițiativă, manageriale și de leadership într-o piață concurențială. Se lucrează în echipă iar rolurile asumate permit empatia cu alte roluri și responsabilități organizaționale decât cele de zi cu zi.
Să nu lăsăm “Long Life Learning”-ul să devină un clișeu! Haidem să ne mai maturizăm puțin și, tot prin joc, să devenim adulţii rigorilor din business.”
gheorghe.stefanescu@evolutivconsultants.ro