Sorina Andron
Senior Consultant, Manager de Proiect
Ca formare este inginer, având o fire pragmatică, dar mai ales emoțională. Cu o experiența de peste 20 de ani în relaționare, customer care, vânzări, inițiere, dezvoltare și implementare de proiecte, Sorina se vede mereu alături de oameni și de organizații, atentă și cu grijă deosebită la nevoile lor. O motivează că pune umărul, alături de colegii săi, la împlinirea și concretizarea proiectelor lor de dezvoltare.
De-a lungul celor 21 de ani de experiență, a lucrat cu organizații precum CONTINENTAL Automotive, Alevia, Artesana, Azomures, ALTEN, Cenit, Centric, Endava, Cersanit, Electra, Elsaco, Electroalfa, E-ON IT, Antibiotice, Printco, Polirom, RAJAC, Conex Grup, Ceramica, Relians, The Red Point, Aerotech, MindSoftware, Romsoft, SCC Services Romania, Zeelandia.
Proiectele derulate i-au întărit convingerea că misiunea sa este să ajute oamenii să crească, să evolueze și să-și îndeplinească obiectivele personale și profesionale.
Asta este ceea ce mă animă și mă stimulează și acum să îmi fac cu pasiune profesia pe care o iubesc, așa cum iubesc, în mod egal, toate aceste “proiecte-călătorii” de dezvoltare. – Sorina Andron