Delia Andrieș este un om pentru care schimbarea reprezintă mereu o provocare.

Iar echilibrul dintre viaţa profesională şi cea personală îi dă permanent energie să parcurgă cu bucurie şi încredereaceste schimbări.

În activitatea profesională Delia este trainer, consultant, coach.Prima reorientare majoră din cariera ei s-a petrecut în anii ‘90: deși de pregătise pentru o carieră tehnică, absolvind Automatizări și Calculatoare la Iași în 1985, a început să lucreze pentru organizații non-profit britanice și americane. Acolo, la The Romanian Orphanage Trust - și mai apoi ca manager financiar în cadrul unui proiect USAID -, a început să învețe ce înseamnă managementul profesionist.

Pregătirea teoretică în zonele management și financiar și-a completat-o urmând cursurile Open University, de unde a obținut Diploma profesională în management, și absolvind, mai apoi, Științe Economice.

Meseria de trainer a început s-o practice încă din 1994, când a devenit tutor CODECS. În 2000 și-a lărgit aria de competențe, ca trainer, către resursele umane, iar în 2006 a avut primul contact cu zona coaching-ului, care a determinat cea de-a doua reorientare de substanță din cariera sa. După ce a devenit NLP Practitioner, Delia a urmat un curs de fundamente în coaching cu Alain Cardon, după care a obținut certificarea Corporate Coach U și licențierea ITOL.

Delia acoperă, la capătul a aproape două decenii petrecute în zona învățării pentru adulți, domenii aparent greu compatibile. Punctul de contact dintre cele două specializări ține de bucuria pe care Delia o găsește în interacțiunea cu oamenii, în a căror capacitate de a învăța și de a evolua crede profund.

În viaţa personală Delia este un om care preţuieşte fiecare clipă pe care o poate petrece alături de cei dragi – soţul şi cei doi copii.


Sediul EVOLUTIV
Bucureşti, IAA House - Calea Victoriei 126, etaj 3, sector 1
Telefon
Gheorghe Andrieș: 0723. 522. 025 (centrul regional București)
Cristina Ţirulnic: 0726. 684. 282 (centrul regional București)
Sorina Andron: 0742. 951. 687 (centrul regional Iași)
Mail
office@evolutivconsultants.ro
DMC Firewall is developed by Dean Marshall Consultancy Ltd