Coordonez un program de Resurse Umane.

O să mă întrebați de ce v-ar interesa pe voi lucrul acesta.

Ei bine, pentru că, atunci când m-am decis să construiesc acest program de la zero, știam ca vor veni profesioniști din resurse umane care își doresc să aprofundeze domeniul, să afle tendințe noi, iar alții să învețe fundamentele meseriei.

Dar...mai aveam un vis ascuns: să ajung la cât mai mulți antreprenori, oameni care și-au deschis o firmă, care vor să aibă succes singuri la început și apoi cu alți oameni, și care nu au procese și proceduri - încă.

Unul dintre cele mai frumoase gânduri pe care le-am primit la finalul acestui program de șase luni a venit de la un antreprenor de succes, care a decis să se înscrie în acest program acum mai bine de 2 ani ”ca să vadă ce face bine în privința leadership-ului – a se citi cum conduce oamenii împreună cu care își creează succesul în fiecare zi” și ca să afle ”cum ar trebui să arate Directorul de Resurse Umane” pe care s-a decis să îl recruteze.

Așadar, gândul antreprenorului - așternut între paginile unei felicitări - a venit așa ”Mulțumesc că ne-ai arătat în șase luni că suntem mai buni decât credeam noi”.

Dacă ar fi să descifrez vorbele sale, aș spune că mă străduiesc ca activitățile și dezbaterile libere pe care le avem în sala de curs și în mediul on-line al grupei să mute gândul că Resursele Umane sunt despre codul muncii, calculat salarii și eliberat adeverințe. Aceste activități sunt de bază din zona administrării personalului – sunt un ”must have” sau factor de igienă și nu cred că aduc valoare adăugată în business. Însă, dacă nu sunt realizat corect, pot dăuna imaginii companiei foarte mult.

Cu toate acestea, niciodată în acest program de dezvoltare nu vom discuta izolat despre aceste activități, ci doar integrate în activitatea mai amplă de leadership în resurse umane.

Mai concret, mă pun în fiecare moment în locul antreprenorului sau conducătorului unei afaceri și mă gândesc așa:

Mi-am propus să realizez un plan de afaceri și am câteva visuri. Ce, cum și cu cine să realizez acele visuri și planuri ?

Am angajat câțiva oameni. Puțini la început. Dar apoi mai mulți și mai mulți.

Parcă mi-e din ce în ce mai greu să fac față tuturor solicitărilor. Încep să simt că sunt limitat, că sunt un om, până la urmă și că nu mai pot continua mult așa. Am avut succese... dar și eșecuri.

De unde apar cel mai adesea problemele? Probabil din zona relațiilor între oameni.

Încep să îi ascult mai mult. Oamenii au așteptări. Diverse. Oamenii au și alte așteptări. Diferite de cele ale oamenilor cu care am început afacerea.

Lucrurile au devenit mai sofisticate.

Aflu că experiența candidatului atunci când îl invit la un interviu de angajare contează pentru că este de fapt experiența oricărui alt client al meu care decide să cumpere de la mine sau nu. Încep să văd candidații diferit.

Mai aflu că ar fi util să îmi înfrâng orice tendințe părtinitoare atunci când am un om în față și că ar fi util să fiu mereu în alertă să nu aleg doar oameni care îmi seamănă sau să caut dovezi care să îmi confirme decizia de a-l alege pe unul sau pe altul.  

Mai aflu că una este să atrag candidați potriviți pentru post și pentru acum și alta pentru nevoile mai largi pe care le-aș avea în firmă, în viitor. Și mai interesant îmi pare că sunt companii în piață care deliberat angajează și oameni care par a nu se potrivi contextului organizațional, dar vor să testeze beneficiile pe termen lung ale unei aparente ne-potriviri.

Așa că, pentru a-mi simplifica un pic viața de antreprenor, am  să încerc o testare în trei părți:

  1. Voi verifica dacă persoana are capacitatea de a-și îndeplini rolul, ce abilități și ce experiență are.
  2. Voi încerca să aflu ce îi place să facă cel mai mult, ce îl animă foarte tare și la ce este bun omul, pentru că e important  să își dorească să facă treaba și să îi placă ce are de făcut.
  3. Voi încerca să aflu de ce ar alege persoana să facă ceea ce face la noi și nu în altă parte.

Și acum că ai reușit să obții candidatul care crezi că va fi potrivit, ar trebui să știi că de abia acum vine greul.

În primele luni, omul își va da repede seama dacă promisiunile tale sunt respectate și dacă așteptările cu care vine la tine în companie sunt satisfăcute sau nu.

Este o muncă asiduă, de zi cu zi. Oamenii se uită la tine, la cum trăiești tu în fiecare zi valorile pe care le declari ca fiind importante, la cât de dispus ești să înveți, la expresiile pe care le folosești, și dacă încape în ele un ”mulțumesc”, ”te rog” sau ”îmi pare rău”. Oamenii se mai uită dacă ești deschis la idei noi, la cât de răbdător ești cu tine și cu ei, la modul cum arăți respect, la cât de mult asculți.

Și dacă ar fi să dau un nume tehnic la toate de mai sus i-aș spune Relații de muncă.

Oamenii se mai uită la cum sunt evaluați. Te judecă îndată la cel mai mic semn de incorectitudine. Așa că, dacă îți propui totuși să implementezi un sistem de evaluare a performanței, gândește-te să ai criterii clare și transparent comunicate.

Poți începe punându-ți aceste întrebări:

  • cine sunt cei mai buni oameni ai tăi
  • ce i-a făcut să fie cei mai buni
  • de unde i-ai angajat pe cei mai buni
  • ce activități de dezvoltare le-ai oferit.

În egală măsură oamenii sunt foarte sensibili la cum sunt remunerați, recompensați și apreciați.

Și aici ai nevoie să te gândești bine ce dorești să obții din afacerea ta pentru ca apoi să stabilești criteriile de recompensare care să fie legate de ceea ce vrei să obții. Recompensezi efortul, competențele, rezultatul?

Astăzi voi încheia aici, dar mă voi gândi în continuare la voi, antreprenori curajoși și la momentul când am decis și eu să nu mai fiu angajat și să nu mai aștept nici ”avansul” și nici ”lichidarea”. Din acel moment, lucrurile au căpătat culori diferite și dimensiuni diferite, iar întrebarea care nu îmi dă pace este ”De ce să vină cineva să lucreze cu mine? De ce ar sta?” 

Dar despre asta povestim data viitoare.


Sediul EVOLUTIV
Bucureşti, IAA House - Calea Victoriei 126, etaj 3, sector 1
Telefon
Gheorghe Andrieș: 0723. 522. 025 (centrul regional București)
Cristina Ţirulnic: 0726. 684. 282 (centrul regional București)
Sorina Andron: 0742. 951. 687 (centrul regional Iași)
Mail
office@evolutivconsultants.ro
DMC Firewall is developed by Dean Marshall Consultancy Ltd